Caviarul

Tuturor celor care visează să propună un antreu rafinat invitaţilor, fără să-l fi pregătit, putem foarte simplu să propunem caviarul. Este perfect de gustat simplu, cu felii de pâine prăjită, cu sau fără lămâie, după gust. Dar îl putem folosi cu moderaţie chiar şi în preparate cărora le va spori gustul şi aspectul. Iată pe scurt caracteristicile acestui fel de mâncare atât de căutat: este vorba despre ouă de sturion recoltate atunci când aceşti peşti urcă în amontele marilor fluvii unde şi depun icrele. Producţia este esenţială, în special rusă şi iraniană, Marea Caspică fiind generos populată cu sturioni. Când vrem să cumpărăm caviar proaspăt, trebuie să ştim că există trei varietăţi diferite prin dimensiunea şi culoarea ouălor: morunul are ouăle mari şi sunt cele mai scumpe; nisetrul are ouăle mai mici, dar sunt, poate, cele mai gustoase; păstruga – cele mai ieftine, dar şi cele mai mici ouă.

Caviarul presat este bun după tradiţia bucătăriei ruse, tartinat pe „blinis” şi asezonat cu smântână. Caviarul este o semi-conservă şi trebuie păstrat la rece între -2 şi +4 grade. Să nu uităm că chiar dacă moda actuală a caviarului este datorată sosirii prinţilor ruşi în exilul occidental în anii `20, caviarul era, de multă vreme, nu mai puţin cunoscut în Franţa. Rabelais îl numea „caviat”; Colbert organizează fabricarea lui în Gironde şi s-a mâncat caviar francez până la începutul sec.XX. Şi pentru a ne aminti de virtuţile sale, cităm aceasta anecdotă: odată, Ecaterina a II-a, ţarina Rusiei, căreia i se reproşa că nu dă naştere unui moştenitor, a spus simplu: „Aduceţi-mi caviar şi în seara aceasta, la cină, trimiteti-mi-l pe cel mai bine făcut dintre ofiţerii din garda mea”. Ce face caviarul dintr-o femeie, fie ea şi ţarină!