vineri, 22 august 2014

Despre lotus, Ulise şi smochine



 A fost odată un război troian. Odată încheiat războiul, Ulise se îmbarcă şi plecă spre casă. Despre peripeţiile sale în drumul spre Ithaca a relatat detaliat Homer, opt secole înainte de Cristos, în „Odiseea” sa. Relatarea nu e cronologică şi nici după evenimente la care să fi fost martor bătrânul poet orb. Se ştie că în epocă, foarte mulţi învăţaţi relatau fapte şi evenimente, nu trăite, ci povestite mai mult sau mai puţin corect de către surse, şi ele, direct sau indirect informate. În această situaţie s-a aflat şi Homer, ceea ce nu reduce deloc importanţa documentară a lucrărilor atribuite lui; totul e să descoperim „cheia” în care ele au fost scrise sau, dacă nu, măcar să descifrăm anumite pasaje încă neclare.

Unul dintre evenimentele prezentate în „Odiseea” este şi acostarea navei lui Ulise pe „insula lotofagilor”, insula mâncătorilor de lotus. Ulise şi echipajul său au fost puşi în situaţia de a „mânca” flori de lotus, ceea ce i-a determinat să nu-şi mai amintească unde sunt şi unde trebuie să ajungă. Ca urmare, floarea de lotus a fost considerată apoi ca o „floare a uitării”. Cum mâncători de flori, fie ele şi de lotus, nu au fost semnalaţi în istorie, să încercăm să dezlegăm şarada ascunsă în versurile bătrânului Homer.


Flori de lotus
Smochine verzi


Ceea ce ştim azi despre acele vremuri este că insula lotofagilor era numele homeric dat insulei Djerba, cea mai importantă insula tunisiană. Mai ştim că anumite specii de lotuşi au flori foarte asemănătoare smochinelor, în faza lor de înmugurire, până ce floarea începe să se deschidă. Mai mult decât atât, smochinul, deşi i-au fost conferite origini orientale, el este originar din Africa de Nord, aşa cum o confirmă şi istoricii şi agronomii încă de la Magon Cartaginezul şi Tratatul său de agronomie în 28 de volume (sec.V î.Cr.), dar şi plagiatorul său recunoscut, Columella. Mai apoi, în vremurile moderne, Stéphane Gsell, citându-i pe Helm, Candolle (Origine des plantes cultivées) şi Engler fixează originea smochinului, sălbatic iniţial, apoi de cultură, în Africa de Nord, foarte probabil insula Djerba sau regiunea apropiată ei. La fel de cunoscut este şi comerţul cu smochine pe care Cartagina îl făcea în epoca sa de glorie, în special cu aliatul şi apoi adversarul său – Roma.

Întemeiată imediat după Războiul Troian (sec.VIII î.Cr.) de către fenicieni, Cartagina a devenit repede cea mai importantă metropolă a Mediteranei, graţie geniului manifestat mereu în istorie de către aceşti tyrieni. Au inventat betonul, navigaţia pe timp de noapte, au revoluţionat arhitectura, după cum o spune şi Vechiul Testament, dar şi metalurgia pe care au dus-o la nivel de artă; practic ei au făcut trecerea bazinului mediteraneean de la epoca bronzului la cea a fierului. Printre multe realizări ştiinţifice, culturale şi tehnice, fenicienii deveniţi apoi cartaginezi au şi meritul de a fi perfecţionat exploatarea măslinelor, agricultura de înalt nivel pentru acea vreme şi elaborarea de vinuri extrem de căutate în epocă (ex. „vinum passum”).

Flori de lotus
Smochine


Revenind la „insula lotofagilor”, să spunem că în vremea lui Ulise, comerţul „popoarelor deşertului”, cum le spuneau egiptenii, era destul de redus, ca şi producţia agricolă, ceea ce explică de ce aheii ajunşi pe insula descoperă nişte fructe nemaivăzute, fructe ce semănau izbitor cu florile de lotus. De aici concluzia lor că aborigenii se hrăneau cu astfel de flori. Dar de ce a fost considerată floarea de lotus o „floare a uitării”? Era suficient ca nou-veniţii să mănânce smochine pentru a uita unde au de mers? Fireşte că nu. Pentru a înţelege „uitarea”, să ne întoarcem în timp, în vremea faraonului Merneptah (cca. 1200 î.Cr.) în a cărui piramidă este descrisă victoria egiptenilor asupra „popoarelor deşertului” şi unde se menţionează că, deşi învingător, Merneptah nu a rupt relaţiile cu învinşii deoarece şi el, dar şi curtea lui erau dependenţi de acea licoare minunată produsă de aceste popoare ale deşertului, vinul. Se pare că această dependenţă nu era deloc nouă, ea existând şi în epoca tatălui său, faraonul Ramses al II-lea.

Flori de lotus
Smochine verzi si mov
Ulise şi echipajul său au avut astfel ocazia să experimenteze două lucruri complet noi: unul a fost smochina, ca fruct, al doilea – vinul, cel mai probabil obţinut din smochine, deşi anumite surse spun că vinul, înainte de a fi făcut din struguri era produs prin fermentarea scurtă a fructelor unui arbust sălbatic numit jujubier, Ziziphus lotus, în amintirea versurilor lui Homer, cel care a menţionat primul existenţa vinului pe insula Djerba, fie el făcut din smochine sau din fructele de jujubier. Aşadar, „floarea uitării”, vinul şi „floarea de lotus”, smochina pot avea o legătură directă sau nu una cu alta, dar sigur e că amândouă au constituit câte o experienţă fără precedent pentru Ulise şi echipajul său.

Fructe de Ziziphus lotus

5 comentarii:

Maria Calin spunea...

Foarte interesant articolul.Vinul nu-mi place, dar niște flori de lotus tare aș mânca.O tonă, două, să uit de toate.

Dragos Gros spunea...

Maria, cu totii avem cate ceva de uitat...

Maria Calin spunea...

Da, Dragoș, poate ai dreptate, dar ce te faci când ceea ce vrei să uiți azi, îți era de inimaginat ieri.Să uiți ieriul? Să uiți aziul?

Dragos Gros spunea...

Maria, pentru uitat nu exista reteta... Cand vrea Dumnezeu putem uita, cand nu - nu...

Mircea Bors spunea...

Sa nu va doriti asta.Este ingrozitor..atat pentru tine cat si pentru apropiatii tăi.
Cu respect .

Trimiteți un comentariu